1. Ce cauți tu în viața ta?
(cine
crezi că ești, ce cauți și unde crezi că ai ajuns până
acum?)
Sunt
un fragment de materie conştientă
de sine, descendentă din mii de părinţi, unii poate au desenat,
alţii poate au scris, alţii poate au vânat si unii probabil că
au ucis ca să existe. Ce caut sunt răspunsuri sau mai degrabă
liniştea dintre ele. Cât despre drumul meu prin existenţă simt
că abia am ajuns la poalele muntelui, aştept cu nerăbdare şi
teamă să îl urc dar ştiu că acolo sus trebuie să se afle
Sensul.
2.
Te naști artist sau te faci artist?
(dacă
toți oamenii se nasc creativi, ce îi face pe unii să aleaga drumul
creației și al artei?)
Toţi oamenii se joacă şi
creează când sunt mici. Mai târziu imaginaţia le dispare, poate
le este reprimată sau poate nu le mai este de folos. Eu sunt
norocoasă că pot să ma joc şi să creez şi acum când cică sunt
mare. Iar ca artist, învăţ şi mă transform neîncetat pentru că
nu există reguli cu adevărat, nici măcar repere sau tendinţe. Eu
văd doar libertate absolută să îţi urmezi instinctul şi să
creezi bucăţele din tine, care mai de care mai neobişnuite, menite
să te bucure pe tine şi pe care să le împarţi cu cei din jur.
3.
Ce vezi, unde vezi și cum vezi?
(care
este materialul din care îți construiești viziunea?)
“Viziunea”
este doar gemuleţul ăsta de hublou prin care privesc în jur şi
mai e tot sistemul complicat de oglinzi care reflectă în interior
ce intră de afară. Percepţie şi răspuns emoţional intern,
exersat în mii de instanţe de când am devenit conştientă de mine
ca om. Asta este viziunea. Ce-i
drept am o slăbicune
inexplicabilă pentru lucruri uşor creepy, poate pentru că văd
lumea şi cu bune şi cu rele la propriu. Nu există absolute. Nici
măcar în natură.
4.
Cum creezi și când ești gata să te arăți?
(viziunea,
procesul creației și momentul în care o comunici)
Inspiraţia
nu este un mit.Există, o simt mult mai clar acum ca adult, probabil
că s-au bătătorit
conexiunile alea neuronale sau am devenit eu mai self-aware.Apare
când vrea ea, rareori la comandă, în tot felul de situaţii, poate
chiar când stau de vorbă cu cineva şi menţionează un cuvânt sau
o imagine pe care o traduc vizual în mintea mea şi... tiiiing! apre
o idee în capul meu, nu mai sunt atentă la conversaţie, ideea mă
solicită total,mă apucă nerăbdarea să o notez, mereu notez în
agende şi caiete şi jurnale (şi uneori uit de o idee mult timp şi
o am cumva iar ulterior pentru că a stat de fapt în subconştient
ascunsă, aşteptând să iasă iar la suprafaţă). Apoi e partea cu
lucrul propriu-zis care e altfel.Inspiraţia
e o bucurie, e “flow
state”. Lucrul
e altfel. E greu adesea, durează ore întregi să încerc să
materializez o idee şi de multe ori, sincer, e destul de diferit
faţă de imaginea mentală. Dar şi asta e o bucurie pentru că e
ceva nou. Şi lucrul are “flow
state” dar e cumva împotriva
firii - nu îţi mai e foame, nu te mai interesează ce e în jur,
cum arăţi,timpul zboară fără să îţi dai seama şi dacă nu
ştii să iei pauze te trezeşti că e noapte şi eşti nervos şi
obosit şi te dor ochii. Şi mai rău, nu îţi place ce ai facut
pentru că ai stat cu nasul în lucrare în loc să te opreşti şi
să te mai uiţi la ea cu un ochi fresh. Şi dacă ai un proiect care
durează mai mult poate să treacă viaţa pe lângă tine. O dată
am văzut primăvara doar pe geam. Chiar dacă la un momendat ajungi
sa vrei să evadezi de la atâta arta, la final merită tot efortul.
E ciudat să te bucure ceva făcut de tine, pare cam narcisistic dar
whatever. Intotdeauna
am emoţii ca de copil când arăt altcuiva ce am făcut ; sunt
introvertă şi să expun aşa bucăţele din mine e de fiecare dată
electric şi riscant dar cumva distractiv . Aflu lucruri noi despre
mine, despre ceilalţi. Nu aş putea trăi fără forma asta de
comunicare cu lumea. Aş picta şi singură pe o insulă pustie dar
n-ar
mai fi la fel fără oameni.
5.
Cum te vezi în proiectul 11172014 și ce aștepți de la
acesta?
-
ideea de 11 expoziții de grup, pe 11 teme, timp de 11 luni
Mă
văd OK în proiectul 11172014. Adică am avut ocazia să cunosc
nişte oameni, să fac nişte lucrări pe care altfel nu le-aş
fi făcut, să abordez nişte teme care nu se vedeau prin hubloul meu
şi e bine. Sunt bune proiectele astea de grup pentru
individualităţi.Te fac să îţi apreciezi unicitatea. Îmi plăcea
tare mult când eram mică în şcoala primară atunci când cântam
pe mai multe voci.Părea cacofonic cel mai adesea dar uneori reuşeam
şi ce ne ieşea era ceea ce unii ar numi divin. Eu aş zice că
împreună făceam ceva frumos. Aşa şi cu proiectele de grup,
uneori efortul de grup, alcătuit din multe individualităţi, este
în sine ceva unic.
-
care a fost provocarea?
Provocarea
a fost să nu îmi dispară entuziasmul şi să pot răspunde la teme
din afara sferei mele de interes. Check şi check.
-
cum este colaborarea cu ArtYourself?
Colaborarea
mea cu ArtYourself este cea mai longevivă de până acum şi singura
atât de strânsă şi consistentă. Cred că este vorba de “chimie”
umană şi apreciere sinceră reciprocă pe care o am în special cu
Mălina Florea.
-
cum îi percepi pe colegii din grup?
Colegii
sunt mişto. Ca artişti desigur dar e placut să le surprinzi
umanitatea, să întâlneşti nişte oameni într-un an aproape
în fiecare lună, să le cunoşti prietenii, să îi vezi şi în
zile mai bune şi în zile mai proaste, să îi vezi cu cei dragi
lor. Îmi satisface o mare curiozitate despre oameni şi mai ales
despre artişti care sunt un pic altfel de oameni. Oricum, artă fără
substratul uman din spate nu există, oricât de abstractă şi
conceptuală este ea.
-
cum ai dori să se desfășoare proiectul mai departe?
Aş
vrea ca proiectul să aibă o continuare în 2015 şi să corupă
alţi artişti, volumul II să fie şi mai palpitant decât I. Şi
tot aşa, până se plictiseşte ArtYourself de noi şi atunci devine
mişcare de rezistenţă. Glumesc, desigur. Să dureze cât mai mult
şi să crească în feluri inimaginabile acum.
-
cum apreciezi reacția publicului?
Publicul
la care am eu acces, adică cel format din oameni apropiaţi mie, a
primit cu entuziasm proiectul, apoi ineditul s-a transformat în
certitudine şi mă bucur oamenii ştiu unde mă găsesc pe 17 şi mă
trezesc cu ei la vernisaje. E drăguţ.
6.
Ce rol are creația și arta în viața omului?
(ce
rol are în viața ta, ce rol ai vrea să aibă creația ta în
viețile altora - terapie?)
Am văzut recent într-un
documentar BBC despre evoluţia
lui homo sapiens că una din teoriile referitoare la supravieţuirea
noastră ca specie şi dispariţia lui homo neanderthalensis din
Europa acum 40000 de ani susţine că datorită culturii şi implicit
a artei strămoşii noştrii au păstrat legătura unii cu alţii
între diferitele grupuri pe când neanderthalii, deşi mai adaptaţi
la condiţiile climatice, au disparut pentru că trăiau în grupuri
izolate, înstrăinaţi unii de alţii, până au dispărut de tot. E
fascinantă ipoteza că arta şi cultura cu toate ritualurile şi
obiceiurile ei ne-au
ajutat să
supravieţuim. Ca o paranteză recomand tuturor alt documentar, ‚Cave
of Forgotten Dreams’ din 2010 al lui Werner Herzog. Pe mine mă
emoţionează de fiecare dată când îl revăd. Şi e un documentar
ştiinţific.
Cât
despre artă în zilele noastre aş vrea o revoluţie, oamenii să
pună tablouri sau afişe sau meniuri frumoase sau poze cu pisica dar
să pună ceva pe pereţii lor, să comită un gest artistic, al lor,
loial gustului lor, oricare ar fi el. Până şi o Rapire din Serai
are o valoare mai mare decât un perete gol, iar o Răpire
reintepretată este deja next level. Şi când se plictisesc să dea
jos şi să pună altceva. Să fie curatorii propriilor lor pereţi,
nu doar al desktopurilor de la laptopuri, tablete şi telefoane.
Viitorul este tehnologie, clar, dar până la artă holofgrafică şi
display-uri
digitale de artă în casele noastre pereţii rămân goi şi asta e
realitatea.
7. Pune-ți o întrebare și răspunde la ea.
7. Pune-ți o întrebare și răspunde la ea.
Crezi
că mai există viaţă în univers? Da.
