luni, 20 octombrie 2014

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

The Uncanny (Das Unheimliche) descrie sentimentul neliniștitor provocat de ceva care este ciudat și străin, dar, în același timp, uimitor de aproape și familiar. E un straniu amestec de imprevizibil, amintire și nesiguranță.
În eseul său The Uncanny, publicat în 1919, Sigmund Freud scrie despre modul în care acest straniu este asociat cu scoaterea la lumină a ceea ce a fost ascuns și secret, definindu-l ca „terifiantul care ne conduce către ceva cunoscut de multă vreme nouă; ceva odată foarte familiar".
Investigațiile estetice ale lui Freud cu privire la acest fenomen psihologic, au trezit interesul artiștilor încă de la publicarea eseului său. The Uncanny e o temă recurentă, explorată în cinema, literatură, arhitectură și arte vizuale. Pare să fie o caracteristică a contemporanului, dar și un instrument esențial pentru a reflecta asupra acestuia, mai ales în probleme legate de familie, traumă, spațiu, subiectivitate și realitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu